Două autocare cu turişti s-au ciocnit frontal în Norvegia: doi oameni au murit

O coliziune între două autocare, unul norvegian iar celălalt suedez, cu turişti străini la bord, s-a soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a mai multor altor persoane, în vestul Norvegiei, anunţă autorităţile locale.

Vehiculele s-au ciocnit frontal luni seara, pe un drum între localităţile Sogndal şi Lekanger, a declarat pentru AFP Hans Petter Harlem, şeful pentru operaţiuni în cadrul poliţiei locale, citat de Mediafax.

Accidentul s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi grav, a anunţat primarul din Sogndal, Jarle Aarvoll, pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen. Potrivit agenţiei NTB, cele două victime sunt o norvegiană şi o taiwaneză.

În total, 30 de persoane se aflau la bordul celor două autocare, a precizat poliţia, între care 22 de asiatici, potrivit NTB.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.