Atac asupra unui cămin studenţesc în Nigeria. 40 de tineri au fost ucişi

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise ieri dimineaţă într-un atac al grupului islamist Boko Haram asupra unui cămin studenţesc al unui colegiu din nord-estul Nigeriei.

Atacul este cel mai recent dintr-o listă care se întinde pe ultimii patru ani. El s-a produs în oraşul Gubja, relatează Mediafax.

"Avem acum 40 de corpuri care au fost transportate la morgă după atac şi este vorba, într-adevăr, de studenţi de la Colegiul de Agricultură din Gbuja", a declarat un responsabil al spitalului din Damaturu, aflat sub anonimat.

"Teroriştii Boko Haram" au pătruns în colegiul de Agricultură şi "au tras asupra studenţilor" în timp ce dormeau, a declarat purtătorul de cuvânt militar al statului, Lazarus Eli.

Statul Yobe a fost scena unor atacuri violente în ultimele luni împotriva studenţilor, toate realizate de Boko Haram. Cel mai grav atac până în prezent s-a produs în iulie în oraşul Mamudo unde islamiştii au lansat grenade şi au deschis focul asupra căminelor, ucigând 41 de persoane, în special studenţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.