Peste 100.000 de oameni au ieşit pe străzile Kievului, după ce autorităţile au decis să amâne semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, notează digi24.ro.
Ieri, în cursul manifestației proeuropene, în capitala Ucrainei, au izbucnit incidente violente. Potrivit Mediafax, în momentul în care mii de participanţi au încercat să se îndrepte spre sediul Guvernului forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene.
Manifestanţii au încercat să rupă cordonul poliţiei în faţa sediului Guvernului, iar unii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine, care au răspuns cu lovituri de baston şi gaze lacrimogene, potrivit unui corespondent AFP.
Potrivit digi24.ro, ostilităţile au durat mai bine de o jumătate de oră.
În cele din urmă, protestatarii s-au retras şi au continuat marşul prin centrul capitalei ucrainene, fără alte incidente. Spre seară, zeci de manifestanţi au instalat corturi în centrul Kievului. Oamenii sunt hotrâţi să rămână în stradă până când negocierile cu Uniunea Europeană vor fi reluate.
Amintim că, Ucraina a suspendat joi, 21 noiembrie, pregătirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a cărui semnare se afla pe ordinea de zi a Summitului european, care se va desfășura pe 28 și 29 noiembrie la Vilnius.