Hagi langa primul trofeu

Daca in campionat Galatasaray se afla la patru puncte in spatele liderului Fenerbahce si e cotata cu putine sanse de a se impune, echipa lui Gica Hagi (foto) are sansa de a castiga un trofeu, Cupa Turciei, in anul centenarului. Ar fi primul din cariera de antrenor a romanului. Miercuri, "Cim Bom" a trecut in semifinale de Trabzonspor, dupa 1-1 in timpul regulamentar si 4-2 la loviturile de departajare. "Regele" avea amintiri neplacute cu echipa oaspete. in campionat, cu doua etape in urma, Tranzon invinsese Galata cu 2-0. Acum, pe "Ali Sami Yen", vizitatorii au avut 1-0 pana in minutul 89, cand Necati a egalat si a trimis meciul in prelungiri. La penalty-uri, elevii lui Hagi si-au stapanit nervii si au castigat. "Echipa mea a fost puternica si a crezut pana la final ca poate invinge. A jucat foarte bine, dar a facut si greseli. A muncit mult pentru calificare. Jucatorii mei au meritat aceasta victorie", a spus Gica. Tehnicianul roman a dezvaluit: "Miercuri dimineata noi am exersat si penalty-urile, gandindu-ne ca se va ajunge la acestea, iar Mondragon a castigat duelul cu adversarii", a adaugat Hagi. A doua semifinala a Cupei Turciei s-a disputat aseara, intre Fenerbahce si Denizlispor. // Paul Bardasu

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.