Maria Sharapova nu va participa la turneul de la Brisbane

De Victor Neaga/ Chişinǎu / Moldova.ORG/– Jucătoarea rusă de tenis Maria Sharapova, jenată în continuare de o accidentare la gleznă pe care a suferit-o în luna septembrie, şi-a anunţat forfaitul pentru turneul WTA de la Brisbane (Australia), programat între 1 şi 8 ianuarie, însă speră să se refacă la timp pentru a disputa Openul Australiei, care va avea loc tot în cursul lunii viitoare, la Melbourne (16-29 ianuarie).

“Speram cu adevărat să pot disputa turneul de la Brisbane, care are o reputaţie formidabilă. Însă, din păcate, glezna mea nu este sută la sută refăcută şi nu sunt în măsură să joc”, a precizat Şarapova, ocupanta locului 4 în clasamentul mondial, care şi-a luxat glezna stângă în cursul turneului de la Tokyo.

Rusoaica, în vârstă de 24 ani, care a câştigat în cursul carierei sale Openul Australiei, Wimbledon şi US Open, este încrezătoare însă că va putea disputa primul turneu de Mare Şlem al anului. ‘Sper că voi fi pregătită”, a subliniat ea, adăugând că este “nerăbdătoare să revină pe teren”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.