Un accident tragic a marcat ediţia din anul acesta a Maratonului Londrei, cel mai mare eveniment anual de strângere a fondurilor de caritate din lume după ce o maratonistă de 30 de ani a leşinat în parcul St. James’s Park , de lângă Palatul Buckingham, cu o sută de metri înainte de linia de sosire.
În pofida asistenţei medicale acordate chiar la faţa locului, ea a decedat peste câteva ore într-o clinică din Londra.
Este a zecea oară în istoria evenimentului londonez, care se desfăşoară din 1981, când moare unul dintre participanţi.
Cazul precedent datează din 2007, când a decedat un antrenor de atletism, de 22 de ani. După cum au stabilit ulterior medicii, el a murit ca urmare a hiponatremiei, care a avut la origine utilizarea excesivă a apei în timpul cursei. În alte cinci cazuri, cauza tragediei au fost problemele cardiace pe care nu le bănuiau alergătorii.
Reprezentanta României, Constantina Diţă s-a clasat pe locul 17, cu timpul de două ore, 32 de minute şi 34 de secunde, prima care a trecut linia de finiş fiind kenyana Mary Keitany, cu două ore, 18 minute şi 36 de secunde, urmată de compatrioatele sale Edna Kiplagat şi Priscah Jeptoo.