De Hicham Driouich, Vlad Drăghicescu, Robert Schwartz
O bună parte din popularitatea telefoanelor Blackberry se datorează traficului sigur şi stabil de email pe care-l face posibil un astfel de device. Ţările din Golf se simt însă ameninţate.
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite nu sunt primele care se arată deranjate de unele funcţii ale telefoanelor Blackberry. În luna aprilie de pildă, Bahrainul şi-a avertizat cetăţenii să nu facă schimb de mesaje pe teme naţionale folosind astfel de aparate. Emiratele Arabe Unite sunt însă primul stat din Golf care vrea să blocheze o parte a serviciilor Blackberry începând din octombrie 2010, aparent din motive de siguranţă naţională. Aceeaşi argumentaţie o folosesc şi alte state din regiune împotriva smartphone-urilor de la RIM.
Atât în Emirate, când şi în alte părţi ale lumii, autorităţile de monitorizare a telecomunicaţiilor acuză faptul că email-urile şi conversaţiile trimise via Messenger de pe un telefon Blackberry sunt trimise criptat prin intermediul unui server aflat în străinătate. Din această cauză, spun saudiţii, în cazul unor acţiuni suspecte de terorism sau alte tipuri de criminalitate, autorităţile nu pot avea acces la conţinutul respectivelor conversaţii, ceea ce ar reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.
Jurnalistul saudit Abdoullah Al-Moutawe este de părere că siguranţa naţională este o prioritate absolută pentru autorităţi.
"Decizia de a interzice unele servicii disponibile pe telefoanele Blackberry a fost luată după eşuarea negocierilor dintre producătorul acestora, Research in Motion şi statul saudit. Asemenea altor state din Golf, şi Emiratele doresc să aibă acces la comunicaţiile criptate efectuate via Blackberry. Statele Unite şi Marea Britanie au acest drept. De ce nu l-am avea şi noi?", se întreabă ziaristul arab.
De o cu totul altă părere sunt reprezentanţii organizaţiei "Reporteri fără frontiere", care în spatele anunţatelor restricţionări ale serviciilor Blackberry întrezăresc un atac îndreptat împotriva libertăţii presei. De asemenea, organizaţia a condamnat reţinerea mai multor persoane care au încercat să îşi dea întâlnire la o acţiune de protest împotriva majorării preţurilor la carburant, folosindu-se de telefoanele lor Blackberry.
"În regiunea din Golf, Blackberry-urile sunt folosite cu precădere de tineri, dar şi de oamenii de afaceri pentru a face schimb de informaţii pe marginea unor subiecte sociale şi economice. Din punctul nostru de vedere, aceste device-uri nu reprezintă un pericol pentru siguranţa naţională. Guvernele din această regiune nu sunt obişnuite cu criticile precum cele împotriva creşterii preţurilor la benzină", spune un reprezentant al organizaţiei "Reporteri fără frontiere".
Nici companiile prezente în Emirate nu vor reacţiona foarte încântate la anunţul făcut de autorităţile acestui stat. O eventuală restricţionare a serviciilor Blackberry ar putea intimida investitorii, spun unii experţi. Ziaristul Al-Moutawe spune că statul saudit are o alternativă.
"Experţii apreciază că vânzarea de telefoane Blackberry va scădea cu 40 la sută. Din acest motiv, Emiratele vor scoate pe piaţă un aparat asemănător. Este un fapt deja confirmat de o firmă de telecomunicaţii din ţară".