“Copacul tehnologic” – viitorul zgârie-nori din Taiwan

Viitorul zgârie-nori futurist care va domina orizontul unui oraş din Taiwan, va avea forma unui arbore, echipat cu opt observatoare sub forma unor frunze plutitoare, scrie Daily Mail, în ediţia de luni, amintind că proiectul clădirii sub formă de turn a fost câştigat de arhitectul român Dorin Ştefan.

‘Pornind de la felul în care arată geografia Taiwanului – o insulă în formă de frunză – am dezvoltat conceptul de arbore tehnologic; am proiectat 8 frunze spaţiale (opt fiind un număr benefic în cultura locală), nişte ascensoare în formă de zepelin, care alunecă în sus şi în jos pe ‘trunchiul de copac’şi servesc drept esplanade de observaţie’, explică Ştefan.

Turnul, intitulat ‘Observatoare plutitoare’ /’Floating Observatories’/, urmează să fie construit în Taichung, al treilea oraş ca mărime din Taiwan.
Clădirea principală este proiectată să semene cu un copac, de peste 300 de metri, cu opt observatoare plutitoare care se mişcă în sus şi în jos ca nişte frunze pe ramuri.

Fiecare observator va funcţiona ca un lift pentru a transporta 80 de persoane şi va fi conceput în forma insulei Taiwan.
Potrivit arhitecţilor, observatoarele vor fi construite dintr-un material extrem de uşor şi vor aluneca pe o pistă verticală poziţionată într-un câmp electromagnetic puternic.

Turnul va conţine un muzeu, un spaţiu de birouri, mai multe restaurante şi un ‘parc urban’.
Cu o înălţime de peste 300 de metri, turnul va rămâne mai mic decât cea mai înaltă clădire din Taiwan, zgârie norul Taipei 101 cu o înălţime de 508 metri.
Construcţia turnului este prevăzută să înceapă în 2012, iar fondurile vor fi alocate de guvernul taiwanez.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.