Cinci vameşi de la postul vamal Larga, Briceni au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Procuratura Anticorupţie anunță că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţă cauza penală.
Potrivit procurorilor, în perioada iunie-august 2013, învinuiţii au creat o schemă de extorcare sistematică a mijloacelor băneşti de la şoferii unor camioane pentru a le favoriza traversarea postului vamal din Ucraina în Republica Moldova, fără perceperea taxei de import a mărfii. Astfel, pentru 1200 de dolari inspectorii vamali efectuau controale formale, creînd astfel posibilitatea introducerii din ţară a oricăror tipuri de mărfuri sau obiecte.
Învinuiţii au fost reţinuţi la finele lunii septembrie 2013, în urma unor percheziţii efectuate la postul vamal Larga. Atunci, vameşii au fost arestaţi preventiv, ulterior judecătorii de instrucţie le-au modificat măsurile de reprimare, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate.
Procurorii au expediat respectiva cauza penală spre examinare în Judecătoria raionului Briceni. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, învinuiţii riscă până la 10 ani de detenţie cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 60 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.