Declarația aparține europarlamentarului Renate Weber și a fost făcută ieri, 15 ianuarie, în cadrul unei dezbateri în plenul Parlamentului European. Discuția a pornit de la cazul Maltei, care a decis la finalul anului trecut să acorde cetăţenie oricărei persoane dintr-o ţară-terţă, contra sumei de 650.000 euro, fără obligaţia rezidenţei, a unei investiţii sau a demonstrării unei legături cu ţară respectivă.
"Unii lideri politici europeni, în loc să se pronunţe împotriva comerţului maltez cu cetăţenia europeană, au încercat să distragă atenţia, referindu-se la acordarea cetăţeniei române unor cetăţeni din Republica Moldova", a remarcat, în discursul său din plen Renate Weber.
Eurodeputatul a menționată că "probabil e mai uşor să uiţi deciziile tragice ale istoriei recente şi să blamezi recuperarea unui drept pierdut, deşi alte ţări au procedat la fel. Nu România şi Moldova sunt o problema, ci comerţul cu cetăţenia europeană, pentru că el afectează grav una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene".
Menționăm că în urmă dezbaterii de miercuri seară, parlamentarii europeni vor vota astăzi o rezoluţie prin care solicită Comisiei Europene "să evalueze diversele sisteme de cetăţenie în lumina valorilor europene, precum şi în litera şi spiritul acestora, dar şi practica legislaţiei UE" şi să emită recomandări pentru "a preveni ca astfel de scheme să submineze încrederea pe care a fost construită Uniunea".