"Sinucigașii vor fi pedepsiți aspru", Mihail Vakulovski
După apariția romanului Suferințele tânărului Werther de Goethe, în 1774, Germania a fost cuprinsă de un val de sinucideri. Goethe era acuzat de instigare la sinucidere, chiar dacă încerca să se disculpe și cel mai mare argument era faptul că era viu.
Și noi îl avem pe Cioran, cel care a murit de bătrânețe, bătrân și senil, dar care a trezit în mulți dorința de autodistrugere.
Anul acesta au apărut multe cărți bune ale autorilor din Moldova, cele mai multe în România. Dar parcă nu cred că valul de sinucideri din Moldova e legat de 3ml de Konfidor, Al 4-lea, Un spațiu blând care mă primește cum m-ar îmbrățișa, Riduri sau Un american la Chișinău… Cărți bune avem, sinucideri avem, dar cauza sinuciderii nu sunt cărțile. În primul rând, se sinucid mai mulți decât citesc. Citisem zilele trecute o știre despre valul intens de sinucideri din Moldova, parcă 40 din ultima decadă a lui decembrie până acum. Unii au rămas cu tentativa (din păcate, cine a încercat – va mai încerca), alții au trecut dincolo. Dar cărțile basarabenilor în general nu se prea găsesc în Basarabia, și parcă-s mai degrabă violente, decât nihiliste sau instigatoare la sinucidere.
Atunci ce? Ce îi/ne împinge la sinucidere? Cărțile – nu. Sărăcia? Poate. Instabilitatea? Poate. Neîncrederea în viitor? Sigur. Pierderea speranței, cum ar zice Nicu Țărnă – un mare Da! Da, da, da! Dar nu e vorba de dadaism.
Dacă nu ne-am pierde credința (de am avea-o, dar n-au trecut degeaba anii de imperialism și de ateism științific), sigur n-am avea valuri de sinucideri. Dar așa, odată cu pierderea sensului vieții, urmează sinuciderea. E logic, e în firea lucrurilor. De ce să trăiești dacă nu există nimic ce te-ar ține în viață? De ce să nu te sinucizi? Sau de ce să trăiești, cum se întâmplă de multe ori în Moldova, când ai pierdut tot, când tot la ce ai lucrat ți-a fost furat și în schimb nu-ți rămâne nimic? Dacă n-ai credință – ești mort.
Oricât de mult aș vrea să nu întorc vorba spre politic, nu pot. Da, hoții veșnici de la putere ne duc la sinucidere. Pupă crucea la Mitropoliei Moldovei, pupă crucea Mitropoliei Basarabiei și ne bagă în mormânt.
Simbolul orașului Chișinău, Porțile Orașului, devine și locul sinucigașilor. Nu știu de ce, o bună parte a celor deznădejnuiți preferă Porțile Orașului pentru a se arunca în gol. Ar fi o idee pentru turismul din Moldova. Porțile Orașului – un loc legendar pentru toți sinucigașii din lume.
