Fost ministru de Interne despre situația din Găgăuzia: SIS-ul doarme!

Autoritățile centrale, dar și cele de ordine au acționat necorespunzător în ceea ce privește referendumul din UTA Găgăuzia. De această părere este Ion Costaș, fost ministru al Afacerilor Interne și al Apărării (1990-1992).

“Era normal ca autoritățile să intervină. Avem un stat, avem o Constituție care e călcate constant în picioare chiar de anumiți cetățeni ai Republicii Moldova. Federația Rusă a încercat dintodeauna să destabilizeze Republica Moldova, iar acum folosește autonomia găgăuză pentru a zădărnici planurile europene ale țării nostre. SIS-ul nostru trebuia să afle primul despre aceste intenții de separare, dar el doarme! Conducerea statului trebuia să intervină prin intermediul structurilor interne și să intenteze dosare celor care au mers împotriva statului Republica Moldova”, a menționat generalul Ion Costaș pentru Moldova.ORG.

În același context, Ion Costaș a menționat că situația nu a fost scăpată de sub control total și că autoritățile ar putea evita tentativele de organizare a unui referendum similar în alte raioane. “Autoritățile ar trebui să învețe lecția și să acționeze corespunzător la alte tentative similare care vor apărea. În 90 ne-am opus găgăuzilor, iar peste câțiva ani a fost admisă o greșeală. Localitățile populate de etnici găgăuzi trebuiau să dețină o autonomie culturală. Atât”, a adăugat Ion Costaș.

Menționăm că duminică, 2 februarie, în regiunea autonomă găgăuză a avut loc un referendum privind vectorul extern al regiunii.  Potrivit așa zisei Comisii Electorale din Găgăuzia, aproape 99% dintre votanți au optat pentru integrarea regiunii în Uniunea Euroasiatică.

“E un scenariu bine pus la punct, cu elemente de provocare politică. Autoritățile găgăuze sunt niște executanți docili ai Moscovei, în timp ce PCRM este complice la acest atac asupra constituționalității Republicii Moldova”, a menționat expertul Oazu Nantoi.

Partidele din Coaliția Pro-Europeană au lansat ieri, 3 februarie, o declarație comună în legătură cu evenimentele din sudul țării.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.