Galateea în Dicționarul Enciclopedic: „GALATÉEA (GALATEIA, GALÀTHEA) (în mitologia greacă), nereidă, fiica lui Nereu și a lui Doris, protectoare a turmelor. Iubită de ciclopul Polifem și de păstorul sicilian Acis, care, ucis din gelozie de ciclop, este transformat de G. într-un râu ce-i poartă numele. Legenda ei a inspirat compozitori (Haendel, Haydn) și pictori (Carracci, Poussin, Watteau)”.
Galateea sau Ultimul roman pentru virgini de Vladimir Lorcenkov nu are legătură cu faimoasa nereidă. Are în schimb cu Isis, zeiţa egipteană, despre care acelaşi dicţionar ne informează sumar: „ISIS (în mitologia egipteană), zeiță a căsătoriei, fiica lui Geb și a zeului Nut, soră și soție a lui Osiris. Simbol al armoniei matrimoniale și al fidelității casnice a femeii față de soțul ei, chiar și după moartea acestuia. Mai târziu, I. devine zeiță sapiențială, posedând arta magiei și a tămăduirii și chiar a învierii din morți. Este reprezentată ca o femeie cu coarne de vacă și cu globul lunar pe cap, uneori cu fiul ei, Horus, în brațe. Cultul ei a fost foarte răspândit în lumea greco-romană”.
Iubita personajului principal al romanului, Lena, se crede zeiţa Isis. Şi ştie că trebuie să salveze lumea. E virgină şi lucrează operator la sex prin telefon. Personajul principal, Vladimir (nu, nu e Lorinkov) scrie povestiri porno pentru site-ul Gorşocek (Oliţa), dar din cauza fricii de microbi (bacilofobiei) nu vrea să facă sex. Sunt un cuplu perfect, locuiesc împreună, dar fără sex. Ca răsplată pentru faptul că s-a mutat la Lena, Vladimir trebuie s-o ajute să salveze lumea pas cu pas, dar şi radical – s-o ajute să facă sex cu un măgar într-o biserică. Acesta ar fi un rezumat al romanului.
Romanul are opt părţi şi epilog, fiecare parte având rolul unei etape a actului sexual: 1. Excitarea; 2. Preludiu; 3. Introducere; 4. Fricţiuni; 5. Fricţiunile se accelerează; 6. Fricţiuni furtunoase; 7. Pre-orgasm; 8. Orgasmul. Da, Vladimir Lorcenkov a scris un roman ca pe un act sexual. Emoţiile şi senzaţiile actului sexual sunt înlocuite cu râsul provocat de umor, sarcasm, satira, cinismul şi ironia autorului.
Lena vrea să salveze animalele, dar le grăbeşte moartea. Animalele eliberate din magazine zoo ajung sub roţile maşinilor, cele din grădina zoologică se mănâncă între ele. Vladimir fuge de viaţă când vede peste tot microbi. Este un roman violent, neindicat puritanilor, vegetarienilor, apărătorilor animalelor, globaliştilor, antiglobaliştilor, virginilor sau celor care n-au avut în viaţa lor un sex bun – suntem avertizaţi, fără exagerare, în primul capitol.
Galateea sau Ultimul roman pentru virgini este şi despre potrivire, dragoste, confuzii şi prostia lumii contemporane. Este despre cum unii vor să salveze lumea, dar nu sunt în stare să-şi facă ordine în viaţa lor. Cum e să te crezi Isis, dar să fii Lena, să te crezi virgină, dar să faci doar sex anal. Cum e să te dai psihiatru, dar să fii stomatolog. Limbajul romanului e foarte tăios, dar, culmea, fără cuvinte care lipsesc din dicţionare. Apare doar blea, dar el apare şi la noi în parlament. E un limbaj ca pentru site-urile porno, unde poţi să citeşti şi să vezi orice, dar n-ai voie să înjuri.
La un moment dat în roman apare şi personajul Lorinkov, care ne introduce şi în ultimele noutăţi din viaţa literară din Moldova şi Rusia. În Moldova merge la o întâlnire unde citesc toţi rataţii, dirijaţi de Tolmozan-„rozembaum”, cu pseudonimul Krasnâi. Lorinkov i se destăinuie lui Vladimir că merge uneori la acele întâlniri ca să se simtă excelent, ca să-şi dea seama cât de talentat e. Vladimir trimite acelaşi text, despre un sex între o româncă şi un rus, la Literatura şi Arta, un ziar naţionalist rusesc şi site-ul porno. Doar cei de la site-ul porno îi spun că textul e prost. Lorinkovîi publică un text lui Vladimir, dar sub numele lui, într-o revistă din Moscova, ca să se alăture şi el neo-realiştilor ruşi. Sunt nişte scene de umor la care cu greu poţi să te opreşti din râs. Vladimir-pornograful este un alter ego al lui Lorinkov (alter ego al lui Lorcenkov), seamănă fizic, chiar şi penisurile sunt de aceeaşi mărime, de care sunt mândri.
Postmodernismul lui Vladimir Lorcenkov este mult mai aproape de realitate decât neorealismul tinerilor scriitori ruşi, pe care îi ironizează. El creează o realitate usturătoare (cum ar spune Ion Buzu), dar nici viaţa noastră nu-i ca-n Hawai sau măcar UE. Lorcenkov în schimb ne arată că poate fi vesel, foarte vesel, dar să nu încurcăm personajele şi miturile!
PS: Astăzi, de la 18.30, la Cenaclul Republica, Biblioteca Naţională, Vladimir Lorcenkov va avea o lectură. Circulă zvonuri că e ultima lui lectură în Chişinău, că după asta ar emigra în Israel. Eu sper că nu-i adevărat. Nu-l rataţi, ar fi păcat să nu-l ascultaţi atât cât mai e chişinăuian.
