S-a vorbit mult pînă și după 2 februarie, despre pseudo-referendumul din sudul țării. S-a polemizat din plin cine a finanțat, cum au fost introduși în țară bani și cine se află în postura de organizator al acestui quasi-plebiscit antinațional. Probabil cel care a comandat, încă din toamnă, gerurile de iarna asta. Dar în acest articol ne vom referi la aspectele juridice ale așa numitului referendum.
La 27 noiembrie 2013, Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat două hotărîri: prima care se referea la desfășurarea referendumului legislativ pentru autodeterminarea externă a găgăuzilor și a doua pentru desfășurarea unui referendum consultativ privind politica externă a Republicii Moldova în materie de aderare a țării la Uniunea Europeană sau la o entitate încă inexistentă – Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Este important de remarcat, pînă la analiza șirului interminabil de norme legislative violate într-o manieră grosolană, că deciziile respective ale Adunării Populare au fost contestate în instanța de judecată de la Comrat, iar la 5 decembrie 2013 instanța a emis o încheiere irevocabilă, prin care a suspendat executarea hotărîrilor Adunării Populare. Mai tîrziu la 3 ianuarie 2014 Judecătoria Comrat a emis o hotărîre prin care a anulat deciziile adoptate de Adunarea Populară.
Legi încălcate
Art. 1 alin.(1) al Constituției consfințește că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil – gînd al legiuitorului expus mai mult decît clar și care nu necesită explicații suplimentare. Conform art.2 al Legii Supreme suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, iar articolul 111 prevede că găgăuzii fac parte din poporul Republicii Moldova. În același timp, alin. (2) al art. 2 scoate în evidență că „nici o parte din popor … nu poate exercita puterea de stat în nume propriu”, adică în numele întregii națiuni, care este singurul purtător al suveranității naționale și singurul subiect competent de a decide politica externă a statului sau modificarea statutului juridic al Republicii Moldova.
Art. 111 alin. (1) al Legii Fundamentale stabilește expres că Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova şi soluţionează de sine stătător, în limitele competenţei sale, potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, în interesul întregii populaţii, problemele cu caracter politic, economic şi cultural. Astfel, în cazul respectiv autoritățile autonomiei erau obligate să acționeze în limitele competențelor sale întărite în Legea organică care reglementează statutul special al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
Art. 12 alin. (3) lit. e) al Legii nr. 344-XIII din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) stabilește că de competenţa Adunării Populare este efectuarea referendumului local în problemele ce ţin de competenţa Găgăuziei. În cazul nostru este de menționat că art. 1 alin. (4) al aceleiași legi prevede că „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă” și nicidecum în alt caz.
Mai mult decît atît găgăuzii nu au avut suficientă maturitate ca sa-și respecte propriile acte legislative, cu referință la acest subiect. Așa, Legea UTAG privind referendumurile Nr. 47-XLII/I din 19 mai 1999 în art. 6 lit. b) stabilește că poate fi organizat un referendum pentru „modificarea statutului juridic al Găgăuziei în conformitate cu art. 1 alin. (4) al Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)” doar în cazul în care Republica Moldova își pierde statutul de stat independent. Și în acest caz s-a încălcat norma legală, dar de data aceasta Adunarea Populară a mers contra legilor sale, sfidînd în primul rînd propria autoritate.
Nu se pot încadra acțiunile respective nici în lit. d), a legii menționate mai sus: „alte subiecte aferente interesului general al poporului Găgăuziei.”, fiindcă al doilea referendum se referă la politica externă a statului și nu se limitează doar la interesele UTAG. În acest caz era necesar organizarea unui referendum național și nu a unui plebiscit local.
Art. 177 alin. (1) al Codului electoral prevede că referendumului local pot fi supuse probleme care au o importanţă deosebită pentru localitatea respectivă şi care ţin de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale. Din cîte am observat din normele analizate mai sus, Adunarea Populară a Găgăuziei și-a depășit competența ieșind din cîmpul legal cînd a decis organizarea referendumurilor. Conform prevederilor art. 179 data referendumului local se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală (CEC) la propunerea consiliului autorităţii reprezentative a unităţii administrativ-teritoriale cu statut special. Nici această normă nu a fost respectată, dat fiind faptul că CEC nu a acceptat demararea referendumului datorită multiplelor încălcări grave a legislației. Nu mai vorbim de celelalte violări de procedură electorală ca: utilizarea ștampilelor improvizate și votarea cu pixul, lipsa buletinelor de vot autorizate de către CEC, neasigurarea secretului de vot, participarea pseudo-observatorilor ş.a.
Un alt aspect important care nu a fost respectat în cazul acestui plebiscit local este legat de termenii temporali. Așa, conform art. 186 alin. (2) lit. a) al Codului electoral decizia privind desfăşurarea referendumului local va cuprinde propunerea privind data referendumului, care poate fi efectuat peste cel puţin o lună şi nu mai tîrziu de 45 de zile din ziua adoptării deciziei. Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat deciziile Nr. 207-СЗ/Уdin 27.11.2013 și Nr. 208-СЗ/Уdin 27.11.2013 la data indicată, iar pseudo referendumul a avut loc la 2 februarie 2014 sau peste 67 de zile de la adoptarea deciziei. În acest caz se observă o dublă violare a legislației Republicii Moldova și dovedește încă o dată ilegalitatea plebiscitului. În afară de faptul că termenul de 45 de zile stabilit de Codul electoral nu a fost respectat, nici termenul de 60 zile stabilit de art. 9 alin. (1) lit. a) al Legii UTAG privind referendumurile Nr. 47-XLII/I din 19 mai 1999 nu a fost respectat, deși este unul care vine în contradicție expresă cu Codul electoral al Republicii Moldova, respectiv este o prevedere lovită de nulitate. Art. 12 alin. (6) al Legii nr. 344-XIII din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) consfințește că actele normative ale Găgăuziei care contravin Constituţiei Republicii Moldova şi prezentei legi se declară nule.
Lipsa precondițiilor pentru referendum
Cu referință la întrunirea precondițiilor pentru demararea, justificarea și conferirea caracterului legal unui astfel de referendum, remarcăm corectitudinea poziţiei instanței de judecată de la Comrat. Acesta în hotărîrea din 03 ianuarie 2014 a stabilit corect că astfel de precondiții nu există. În conformitate cu art. 1 alin (4) al Legii nr. 344-XIII din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă. În același timp, conform art. 7 al Regulamentului Găgăuziei, statutul juridic al Găgăuziei nu poate fi modificat fără acordul poporului Găgăuz. În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă. Din această prevedere rezultă că legiuitorul a stabilit expres dreptul UTAG la autodeterminare externă doar în cazul în care Republica Moldova își va pierde calitatea de subiect al dreptului internațional. Fapt care pînă în prezent nu s-a întîmplat, deci, nici motive pentru organizarea plebiscitului nu au existat.
Totodată, art. 146 alin. (1) lit. b) și alin. (2) al Codului electoral prevăd că referendumului republican trebuie supuse în mod obligatoriu problemele privind aprobarea legilor constituţionale adoptate de Parlament pentru revizuirea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi a celor privind neutralitatea permanentă a statului. Deci fără organizarea unui referendum național care ar viza revizuirea caracterului suveran al Republicii Moldova nu au fost condiții legale pentru demararea pseudo-referendumului în Găgăuzia.
Consecințe ?
Și pentru a încheia acest articol, nu mă voi referi la consecințele de ordin penal, temei pentru care există din plin: cheltuirea nejustificată a banilor publici, instigarea la separatism etc.
Volens nolens rămîn cu întrebarea: cum să respecte ei legile țării dacă nu le respectă cel puțin pe ale lor, cele din Găgăuzia? Deși Adunarea Populară a Găgăuziei cît și Bașcanul, a priori au cunoscut despre caracterul ilicit al acestui quasi-plebiscit, și totuși au admis premeditat cheltuirea nejustificată a aproximativ un milion de lei din bugetul UTAG, oare nu întrunesc toate aceste acțiuni laturile unei fapte în materie penală? Cine oare va fi responsabil pentru acest prejudiciu colosal a banilor publici? Și de ce am trebui noi ca plătitori de impozite de bună credinţă să dăm bani pentru aventurile găgăuzilor ?
Curios fapt, cum s-ar exprima Curtea Constituțională dacă ar trebui să se expună asupra art. 1 alin. (4) al Legii nr. 344-XIII din 23.12.1994 „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă.” prin prisma art. 111 alin. (1) al Consituției „Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova…”?
