Tensiunile continuă! Aeroporturile din Crimeea, ocupate de oameni înarmați

Pe fundalul unor declarații împăciuitoare ale liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, menite să calmeze îngrijorările Occidentului cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei, persoane în echipament militar și înarmate cu arme automate au ocupat astăzi aeroporturile câtorva centre regionale din Crimeea, transmite Reuters.

Președintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov, susține că trupele ruse sunt implicate în escaladarea situației din Crimeea, iar ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, a calificat aceste acțiuni drept un „preludiu al războiului”.

Rada Supremă s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU cu solicitarea de a convoca o ședință în care să examineze problema Ucrainei.

În pozele realizate de fotoreporterii Reuters pot fi văzuți oameni înarmați, echipați în uniforme după model rusesc și căști militare, dar fără semne distincție. Corespondentul Reuters transmite că a văzut în aeroportul de la Simferopol persoane înarmate cu pistoale automate și mitraliere, care intrau și ieșeau din clădirea unde se află avia dispecerii. În terminalul de pasageri aceștia, însă, nu au intrat și aeroportul lucrează în regim normal.

„Calific ceea ce se întâmplă drept o intervenție militară și ocupație, care contravine tuturor normelor și acordurilor internaționale”, a scris Avakov pe Facebook, precizând că forțele de ordine ucrainene nu vor putea face față unei intervenții militare.

Este vorba de peste o sută de militari, care au venit noaptea, cu un camion. De asemenea, potrivit agenției Interfax, un grup de soldați ruși, echipați de luptă și însoțiți de blindate, au ocupat poziții în perimetrul aeroportului Belbek din Sevastopol, unde este dislocată, cu titlu de arendă, Flota Mării Negre a Federației Ruse.

În altă ordine de idei, Sovietul Suprem din Crimeea a demis ieri Cabinetul regional de Miniștri. Ca nou premier a fost numit liderul partidului „Russkoe Edinstvo” (Unitatea Rusă), Serghei Aksenov. Acesta este originar din Moldova, fiind născut la Bălți, în 1972.

foto: Reuters

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.