Centrul Național Anticorupție şi Procuratura Anticorupţie anunță că au reţinut în flagrant o persoană, suspectată de tentativă de corupere a deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova.
Informația afost confirmată cu puțin timp în urmă de CNA într-un comunicat de presă. Mai multe detalii vor fi prezentate azi, la ora 12.00, în cadrul unui briefing de presă.
În urmă cu trei săptămâni, doi deputați din coaliția de guvernare, democratul Valentina Stratan și liberal-democratul Iurie Chiorescu au semnalat public că anumite persoane au întreprins acțiuni de corupere asupra lor. Atunci, parlamentarilor li s-ar fi propus să părăsească fracțiunile și să adere la “o nouă forță politică”.