FOTO: Au instalat o conductă de 150 metri în Nistru pentru a transporta alcool

Un nou canal de transportare ilicită a alcoolului peste frontiera moldo-ucraineană a fost depistat de poliţiştii de frontieră în cooperare cu grănicerii ucraineni.

Astfel, la 9 martie, angajaţii Secţiei control a Direcţiei regionale Nord au depistat pe malul râului Nistru, pe direcţia localităţilor Rudi-Subotovca, o țeavă de material plastic cu miros specific de alcool etilic.

În momentul descoperirii, conducta era întărită cu sârmă şi avea o lungime de 150 metri. Furtunul depistat pe teritoriul Republicii Moldova a fost ridicat, urmând a fi nimicit prin ardere.

În prezent, reprezentanții instituțiilor de frontieră ale Republicii Moldova și Ucraina desfăşoară activităţi speciale de investigaţii pentru depistarea persoanelor implicate.

Menționăm că pe parcursul anului 2013, angajaţii Poliţiei de Frontieră au depistat 12 cazuri de contrabandă cu alcool, fiind implicate 7 persoane şi ridicate peste 87 mii litri de alcool. Cazurile au fost înregistrate la frontiera moldo-ucraineană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.