De astăzi, fără căldură în apartamente. Primăria a dispus încheierea sezonului de termificare

Chișinăuienii rămân fără căldură în apartamente. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a dispus închiderea sezonului de încălzire 2013-2014 în municipiul Chişinău pentru fondul locativ, începând cu ziua de astăzi, 14 martie.

Decizia administraţiei publice locale vine după ce în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi medii de peste 8ºC şi prognozele meteo anunţă o încălzire constantă a vremii.

Potrivit dispoziţiei primarului general, grădiniţele, şcolile-internat şi spitalele rămân în continuare conectate la reţeaua centralizată de încălzire. În acelaşi timp, toţi consumatorii vor fi asiguraţi cu apă caldă menajeră.

Sezonul termic a început la 12 noiembrie. Ca şi în anii precedenţi, familiile cu venituri mici, de până la 1 700 lei lunar per membru de familie, au beneficiat de compensaţii nominative din partea Primăriei Chişinău, în mărime de 40 la sută din costul facturii la încălzire.

Sezonul de încălzire pentru grădiniţe şi spitalele de copii a început la unu octombrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.