Convocată de patru ori pe parcursul ultimelor șase luni, Adunarea Generală a Judecătorilor a reușit abia azi să completeze unul dintre cele două locuri vacante din Consiliul Superior al Magistraturii.
În calitate de nou membru permanent al CSM, cu majoritate de voturi, a fost aleasă Vera Toma, de la Curtea de Apel Bălți. Contracandidatul acesteia, fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, nu s-a ales nici de această dată cu postul atât de râvnit.
Muruianu s-a făcut remarcat în 2010, încercând să plaseze toată responsabilitatea pentru gafele comise de sistemul judecătoresc din Moldova pe seama jurnaliștilor, pe care i-a catalogat drept „câini turbați, periculoși pentru societate”. Presa a dezvăluit că mai multe dosare judecate de el au ajuns la CEDO, în urma cărora Moldova a trebuit să plătească despăgubiri de aproximativ trei milioane de euro. De asemenea, conform unor investigații jurnalistice, Muruianu ar fi proprietarul unui adevărat castel aflat în construcție în sectorul Buiucani al Capitalei, valoarea căruia în final va fi de aproximativ trei milioane de lei. A fost demis din funcție, însă, abia iulie 2011, beneficiind suportul opoziției comuniste în parlament, dar și de cel al Curții Constituționale. În septembrie a aceluiași an și-a înscris candidatura pentru un nou mandat de președinte al CSJ, dar nu a obținut nici un vot în favoarea sa.
Acum, Muruianu a declarat că își dorea postul pentru a strica jocul celor care fac politică în Consiliul Superior al Magistraturii.
În altă ordine de idei, Adunarea Generală a Judecătorilor n-a reușit să aleagă pe nimeni în cel de-al doilea post vacant din CSM, pe care trebuie să-l ocupe un reprezentant al instanțelor de fond. Pentru suplinirea acestuia, magistrații urmează să se mai convoace, in corpore, încă o dată.
Din componența Consiliului Superior al Magistraturii fac parte 12 membri. Trei dintre aceștia sunt aleși de Parlament, din rândul profesorilor titulari de drept. Alți trei sunt membri din oficiu – președintele Curții Supreme de Justiție, ministrul Justiției şi Procurorul General. Ceilalți șase sunt aleși din rândul magistraților, prin vot secret, de Adunarea Generală a Judecătorilor.