Crimeea e locul pe care l-am admirat în fotografiile bunicului. El era tânăr, frumos, locul arăta excepțional. Pe pietre, la malul mării, sau pe bănci, printre copaci, totul părea extraordinar, deși pozele sunt din altă epocă.
Din păcate n-am ajuns până acum în Crimeea. Am tot vrut. Ba n-aveam bani, asta nu-i o noutate, ba timp – se mai întâmplă. Auzeam de la prietenii români, ruși, ucraineni, că ar trebui să merg acolo. Pentru soare, mare, stânci. Știam asta din pozele bunicului. Credeam că am tot timpul din lume.
Dar nu. Iată că-i război în Crimeea. Iată ca e ocupată de ruși. De “pravoslavnicii frați Ivani”, vorba lui Paul Goma. Care nu doar te ocupă, ci te și conving de faptul că te-au eliberat. Ah, după atâta timp, lucrurile nu se schimbă, sunt exact ca Din Calidor-ul lui Paul Goma.
Am văzut acum două zile marea mascaradă de la Kremlin. Cu criminalul nostru din Bălți, “avtoritetul din Crimeea”, și alți tovarăși de-ai lui, pupându–i mâna lui Putin. De parcă l-ar pupa exact în alt loc. Cu toții cântând, cu tovarășii închiriați intonând imnul Rusiei, cu alte versuri, dar cu melodia Uniunii Sovietice. Filmul cu partizani, cu menți, cu comisari. Cu “șpioni”.
Putin pe scenă amintea mult de alt Vladimir, Ilici, doar că lipsea camionul. Putin nu-și spunea poezia din remorcă, ci de pe scenă. Distanța dintre remorcă și oameni s-a mărit. Oamenii aplaudau și țipau aiuritor, ca la nord-coreeni. Nu de alta, dar cine nu aplaudă și plânge când trebuie – e împușcat.
Portretele lui Putin s-au cam prăfuit. Semn că nu vor să fie date jos. Rusia se întărește, rușii vorbesc într-o voce, vocea lui Putin. Acum nu e doar un ecou în Crimeea. E direct din boxe.
Nu, nici la vară n-am să ajung în Crimeea.
