Zilele astea am tot admirat păsările. Fiind la sat, auzi tot felul de triluri și, inevitabil, te gândești de unde vin. Grauri, privighetori, vrăbiuțe de casă și de câmp, ciocănitori, guguștiuci, pițigoi. În câteva zile. Probabil că dacă eram mai atent – vedeam și mai multe. Concertul pe care îl făceau în grădină era uluitor. De fapt – este. Asta dacă n-ai norocul să ai vreun vecin cu neuroni obosiți – să bage muzica la maximum și să sperie nu doar păsările, ci și câinii.
Seara, când păsările tac, am observat cerul întunecat la orizont. Apoi negrul s-a transformat în roșu. Și nu era vorba de lună. Am întrebat ce se întâmplă și am aflat – arde Nistrul.
La știri se vorbește de incendii, nu și de incendieri. Da, Nistrul nu arde că așa are el chef, arde pentru că oamenii l-au incendiat. Cum an de an incendiază grădinile, pentru că li se pare mai ușor decât să le curețe. Rar cineva e amendat, deși merită. Într-adevăr, e o logică prostească, stupidă, dar un chibrit aruncat pe câmp sau în stuf e mult mai ieftin decât să cureți pământul sau să tai stuful.
Oricum nu prea înțeleg de ce oamenii dau foc stufului de la Nistru sau de la iazuri. În Antonești era un iaz foarte frumos, Șucher, dar după ce cineva a incendiat stuful – e un iaz banal, a ars și frumusețea. Și vi-e clar: adio și majoritatea păsărilor. Adio o lume întreagă. Nici pentru miriștile arse nu e mai bine – ciornoziomul ars într-o zi, are nevoie de 100 de ani ca să se refacă.
Dar interesează pe cineva aceste lucruri? Se pare că nu prea. De aia și la știri se vorbește de incendii, nu de incendiatori. De aia, cât de bizar nu vi s-ar părea, uneori vezi în parcurile din Chișinău mai multe păsări decât la țară.
Mă gândesc cu groază că va veni ziua în care ne vom trezi și nu vom mai auzi păsările. Când Nistrul nu va mai fi o apă vie.
