Moldova va cumpăra energia electrică de la aceiași furnizori ca și până acum, DTEK Vostokenergo (Ucraina) și Centrala de la Cuciurgan. În urma negocierilor purtate de ministerul Economiei, furnizorii au redus prețul de livrarea al luminii de la 6,9 cenți până la 6,8 cenți pentru un kWh.
“Astfel, tariful la energia electrică pentru consumatorii finali nu va fi majorat.”, se spune în comunicatul de presă al ministerului. Deși se precizează că rezerve pe intern au găsit deocamdata doar RED-urile din nordul țării, iar în ce priveșta Gas Natural Fenosa “Ministerul Economiei își exprimă speranța ca aceeași abordare să fie preluată și de către compania privată.” se spune în comunicatul instituției.
Inițial, reprezentantul statului la negocieri, Energocom, a cerut un preț de livrare de 6 cenți/kWh, dar în timpul negocierilor purtate trei luni de zile “spațiul de manevră s-a redus” precizează ministerul.
Motivele invocate de autorități sunt:
- începând cu 1 aprilie curent, preţul gazului rusesc pentru Ucraina ar putea creşte practic de două ori – de la 260 dolari SUA/1 mie m3 până la 500 dolari SUA/1 mie m3;
- Guvernul ucrainean a anuntat majorarea de 2 ori a rentei pentru utilizarea zăcămintelor naturale;
- introducerea impozitului ecologic la nivel de 1% pentru utilizarea gazului natural în sursele de poluare a aerului staţionare şi mobile.
- de asemenea, în anul 2014, este preconizata şi majorarea în Ucraina a tarifelor la energia electrică.
“Timp de doi ani, în pofida costurilor în creştere la energia electrică din regiune, preţul de procurare pentru consumatorii din Moldova nu a fost revizuit şi a rămas la un nivel 6,9 cenţi pentru un kWh. Experienţa îndelungată de cooperare și intervenția Guvernelor de la Chișinău și Kiev au permis finalizarea cu succes a acestor negocieri. Cu această ocazie, Ministerul Economiei ține să multumească partenerilor pentru înțelegere.” susține ministerul Economiei.