Ofiţerii CNA au reţinut un profesor, angajat al Î.S. „Combinatul de Instruire prin Cursuri” din Bălţi, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta, în comun cu alte persoane din cadrul Biroului de Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Bălţi, ar fi pretins suma de 300 euro de la declarant, sub pretextul că ar putea favoriza susţinerea examenului de calificare auto şi eliberarea permisului de conducere la categoria „B”.
Reţinerea în flagrant a avut loc imediat după primirea banilor extorcaţi, pe faptul dat fiind pornită o cauză penală. Suspectul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi este reţinut pentru 72 ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Menţionăm că bărbatul a mai fost în vizorul CNA pentru luare de mită, iar în rezultatul examinării dosarului penal, Judecătoria municipiului Bălţi l-a condamnat, aplicându-i o amendă în mărime de 15 000 lei.