Atentat în China. Cel puțin 31 de persoane au fost ucise

O explozie puternică a avut loc joi dimineaţa într-o piaţă în aer liber din Urumqi, capitala regiunii musulmane Xinjiang, în vestul Chinei, a anunţat agenţia oficială China Nouă. Cel puţin 31 de persoane au fost ucise în atentat.

Două vehicule de teren au intrat în incinta unei pieţe, unul explodând în mijlocul mulţimii, potrivit presei de stat care, la fel ca autorităţile, evocă un “act terorist” în centrul acestei regiuni în care o parte a populaţiei respinge tutela Beijingului, notează Mediafax. Atentatul s-a soldat cu 94 de răniţi, potrivit site-ului Tianshan, controlat în mod direct de către Guvernul din Xinjiang.

Preşedintele chinez Xi jinping a ordonat ca acest atac să primească un răspuns rapid şi ferm din partea forţelor de securitate, potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă.

În jurul orei locale 7.50 (2.50, ora României), două “vehicule de teren” au intrat în mulţimea din această piaţă în aer liber, situată în centrul oraşului, în apropiere de Parcul Poporului, a relatat presa de stat, citând martori ai atacului. Dispozitivele explozive au fost lansate de către atacatori din vehiculele lor, dintre care unul a explodat, adaugă China Nouă. Un martor a declarat că a auzit “vreo 12 explozii”, potrivit agenţiei.

Ora matinală la care s-a produs atentatul este unul dintre momentele zilei când pieţele chineze de cartofi şi cărnuri sunt foarte aglomerate. Imagini de la faţa locului, postate în reţeaua Weibo, echivalentul chinez al Twitterului, prezintă flăcări într-o stradă cu trei drumuri şi un nor de fum deasupra pieţei, în spatele unei baricade a poliţiei.

Atentatul intervine a doua zi după anunţul privind condamnarea la Xinjiang a 39 de persoane, acuzate că au difuzat “înregistrări video teroriste”, la pedepse grave, săptămâna aceasta.

Provincia Xinjiang este afectată în mod periodic de tulburări din cauza tensiunilor puternice între etnici han, majoritari în China, şi etnici uiguri, musulmani turcofoni. Autorităţile acuză în mod invariabil activiştii uiguri de “terorism”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.