Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul se va afla în țara noastră în perioada 16-18 iulie, anunță un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit agendei, în prima zi a vizitei, președinta APCE va purta discuții cu președintele Parlamentului Igor Corman, cu vicepreședinții Legislativului Liliana Palihovici, Sergiu Sârbu și Oleg Bodrug, cu președinții fracțiunilor parlamentare Marian Lupu, Valeriu Streleț, Ion Hadârcă și Maria Postoico.
Miercuri, președinta APCE și președintele Parlamentului vor susține o conferință de presă. Oficialul va mai avea întrevederi cu deputați, cu membrii delegației Parlamentului la APCE, cu viceprim-ministrul responsabil de reintegrare, Eugen Carpov, viceministrul de Externe, Valeriu Chiveri și cu președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin.
Președinta APCE va ține un discurs în ședința plenară a Parlamentului de joi, 17 iulie. În aceeași zi, Anne Brasseur va vizita regiunea transnistreană.