Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Graham Watson, a declarat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că oficialii europeni le-a sugerat liderilor partidelor pro-europene de la Chișinău să formeze o Coaliție și să continue cursul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
„Sfatul pe care i l-am dat a fost același pe care l-a primit dl Filat de la PPE și dl Lupu de la socialiști: să cadă la ințelegere pentru o coalitie de guvernare a partidelor democratice, care sa mentina Moldova pe calea integrării europene”, a menționat acesta.
Referindu-se la propunerea lui Marian Lupu de a crea o Coaliție de Guvernare PL-PLDM, Watson a spus că nu este o soluție bună.
Graham Watson: „Cred că nu este soluția cu care trebuie mers mai departe, căci va duce la un guvern minoritar, sau care dacă va avea majoritate, va fi o majoritate parlamentară cu partidul dlui Voronin sau cu cel al dlui Dodon. Nu este calea cea bună pentru progres în Moldova.
Cele trei partide democratice ar trebui sa fie capabile să cadă de acord asupra unei formule de guvernare. Și, este adevarat, când am fost la Chișinau, le-am propus o astfel de formulă. Lucrurile s-au desfașurat într-un alt mod, observ. Regret acest lucru și sper ca democrat-liberalii (PLDM) îi vor spune dlui Lupu că nu aceasta este calea de urmat. Că au nevoie de o coaliție de trei partide, pentru a avea o majoritate sigură și care să fie capabilă să promoveze reformele”, a explicat acesta.
Filat, Lupu și Ghimpu despre discuţiile purtate cu oficialii europeni
Menționăm că discuțiile purtate la Aeroportul Chişinău au durat aproape patru ore, la ele participând reprezentanți ai celor trei partide pro-europene, dar şi preşedintele ALDE, Graham Watson, preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului APSD din Parlamentul European, Knut Fleckenstein.