A dispărut “franzela” de aur a lui Ianukovici. Cântărea două kilograme!

“Franzela” de aur, găsită anul trecut în reşedinţa „Mejigorie” a ex-preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici, a dispărut. Aceasta cântărea mai bine de 2 kilograme, era făcută din aur şi, potrivit presei de la Kiev, reprezintă un simbol al corupţiei lui Ianukovici.

Anunţul a fost făcut de deputatul Radei Supreme Dmitri Dobrodomov, citat de presa de la Kiev, dar şi cea de la Moscova.

Deputatul a relatat că, la solicitarea sa adresată Procuraturii Generale, instituţia a anunţat că nu cunoaşte unde se află obiectul. „Reiese, că a fost furată. Întrebarea este cine a făcut-o?”, a declarat Dobrodomov.

Acesta a precizat că din reşedinţa ex-preşedintelui ucrainean au dispărut mai multe obiecte de preţ.

“Franzela” de aur era un prespapier ce cântărea circa două kilograme şi a fost găsită în reşedinţa ex-preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici, după înlăturarea acestuia de la putere. Imediat după aceasta, presa de la Kiev a scris că obiectul a fost dăruit lui Ianukovici de unul din proprietarii de întreprinderi din Ucraina. Există doar o singură poză cu acest obiect de aur.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.