Silvio Berlusconi a căzut de pe podium în urma unui discurs //VIDEO

Silvio Berlusconi, fostul premier italian, s-a împiedicat sâmbătă, 9 mai, în timpul unui miting electoral şi a căzut de pe podium. Berlusconi susţinea un discurs la Genova, prin care îşi declara sprijinul pentru Giovanni Toti, candidatul Forza Italia la alegerile regionale de la 31 mai.

După finalizarea discursului, politicianul a vrut să coboare de pe scenă, când s-a împiedicat şi a căzut. Acesta a fost ajutat să se ridice în picioare.

Fără a sta prea mult pe gânduri, politicianul în vârstă de 78 de ani a ridicat mica platformă pe care stătuse mai devreme şi a arătat-o mulţimii. “A fost pusă acolo de Stânga”, a spus glumind el, citat de presa din Italia.

Reamintim că politicianul italian a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală în august 2013,dar sentinţa sa a fost redusă la mai puţin de un an de muncă în folosul comunităţii datorită mai multor legi de amnistiere. Silvio Berlusconi a fost exclus din Parlament

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.