CEC atenţionează: Unii concurenți electorali încalcă noile prevederi ale Codului Electoral!

Comisia Electorală Centrală atrage atenția concurenților electorali să desfășoare o campanie electorală corectă şi să respecte noile prevederi ale Codului Electoral.

La 14 aprilie curent au intrat în vigoare noile amendamente la Codul electoral, prin care se interzice concurenților electorali să implice sub orice formă persoanele care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova în acțiunile de agitație electorală.

„Cu regret, pe site-urile mai multor partide politice, precum și pe rețelele de socializare continuă să apară în publicitate electorală informații și imagini ce reprezintă instituții de stat sau autorități publice, atât din ţară cât şi de peste hotare, ori organizații internaționale”, atenţionează organul electoral.

CEC atenţionează că se interzice și combinarea de culori sau sunete care invocă simboluri naţionale ale Republicii Moldova ori ale altui stat, utilizarea materialelor în care apar personalități istorice ale Republicii Moldova sau de peste hotare, simbolistica unor state străine sau organizații internaționale sau imaginea unor persoane oficiale străine.

Reamintim că la 14 iunie în Republica Moldova vor avea loc alegeri generale locale. La alegerile locale din 14 iunie cetăţenii Republicii Moldova urmează să aleagă 898 de primari, 10.564 de consilieri de nivelul I, adică săteşti, comunali şi orăşeneşti şi 1.116 de consilieri de nivelul II – raionali şi municipali. În total este vorba de 12.578 de aleşi locali.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.