Analist politic: Pentru Dorin Chirtoacă este mai greu să treacă în turul II, decât să câştige alegerile

Vor fi sau nu demişi şefii de la Procuratura Generală şi de la BNM, aşa cum a cerut-o Chiril Gaburici, ce a denotat scrisoarea premierului, dar şi cât a pierdut duminică Dorin Chirtoacă- toate într-un interviu cu directorul adjunct al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM, Victor Juc.

Dle Victor Juc, cum aţi comenta scrisoarea lui Chiril Gaburici prin care cere demiterea conducerii unor instituţii de stat cum ar Procuratura Generală sau a BNM?

Chiril Gaburici, din start, a fost considerată o figură de compromis, provizorie care, ca şi preşedintele republicii, este ţinută şi dirijată de partidele care au format Alianţa pentru Moldova Europeană. Însă până în ultima instanţă, el a înţeles că probleme care îi sunt imputate Guvernului – devalizarea băncilor, lipsa reformelor justiţiei, lipsa de progrese în contracararea corupţiei nu ţine de Guvernul pe care îl conduce, ci de guvernările precedente. În asemenea manieră, prin scrisoarea pe care a expediat-o, el a vrut să demonstreze că este liber în acţiuni, că nu se ţine de această funcţie, că nu are nimic comun cu neregulile care s-au produs în trecut, şi nu în ultimul rând, că îşi poate prezenta demisia şi să ocupe această funcţie.

Deci…

Totodată, Gaburici încearcă să speculeze într-o anumită măsură, pentru că înţelege bine -o nouă guvernare în Moldova, practic este imposibilă de format. Nicio alianţă minoritară sau majoritară, iar în aceste condiţii, el pur şi simplu a vrut fără a coordona cu cineva să-şi promoveze imaginea şi să demonstreze că este de sine stătător, ceea ce este dificil într-un guvern de coaliţie, dar demonstrează încă o dată că nu are nimic de pierdut şi din contră vrea să contribuie la rezolvarea problemelor,solicitând demisia unor factori de decizie care ar fi vinovaţi că nu s-a încercat contracararea devalizării băncilor.

Dar ultimatumul înaintat de Chiril Gaburici va fi satisfăcut?

Eu nu sunt sigur că alianţa minoritară va iniţia proceduri de a demite persoanele suspuse, pentru că altfel şi-ar fi demonstrat slăbiciunea şi s-ar fi considerat că este şantajată de către premier. Dar, în acelaşi timp, şi acţiunile de protest denotă nemulţumirile din partea oamenilor. Unele acţiuni cu certitudine vor trebui întreprinse. În special, dacă va fi aprobată legea privind procuratura, ar putea fi iniţiat procesul de alegere a unui nou procuror, în contextul în care s-a schimbat legislaţia. Schimbarea persoanelor din funcţiile date poate fi făcută doar prin adoptarea legilor noi, care să reglementeze activităţile acestor instituţii. Pentru a-i demite pur şi simplu, chiar şi sub presiunea opoziţiei sau a străzii, este cu mult mai dificil. Trebuie aduse probe, pentru a-i demite pur şi simplu nu este în spiritul unui stat democratic.

Deci trebuie modificată legislaţia?

Schimbând legile care reglementează activităţile acestor structuri, ar putea fi, în condiţii noi, prin concursuri transparente, cu participarea societăţii civile, ca persoanele solicitate să fie demise şi înlocuite.

Acţiunea „rebelă” a premierului ar putea fi sancţionată prin demiterea acestuia?

Demiterea premierului nu este exclusă. Mai ales că în R.Moldova s-a creat o situaţie paradoxală. Guvernul nici nu a fost desemnat şi învestit la 18 februarie, dar toţi au început a vorbi despre demiterea lui, considerând că este un guvern provizoriu. Dar dacă premierul va fi demis, atunci el va ieşi cu imaginea de luptător, care nu s-a lăsat condus de către o alianţă, aflată într-un trend de scădere a suportului pe care îl acordă cetăţenii, şi că nu are nimic de pierdut. Din contra, prin această scrisoare el a venit să demonstreze că este liber în acţiune. Dacă va fi demis, atunci puţin probabil că se va reuşi formarea unui nou guvern – PL nu are niciun temei ca să revină la guvernare şi mai ales dacă Dorin Chirtoacă va câştiga Primăria Chişinău, liberalii în general nu au suport conceptual pentru a reveni la guvernare. Iar PCRM nu ştiu dacă de data aceasta va fi aşa generos, susţinând o nouă alianţă minoritară. Comuniştii nu vor susţine un nou guvern, pentru că nu s-au făcut progrese substanţiale în rezolvarea problemelor.

Pentru că aţi pomenit de alegerile locale. Se va răsfrânge disputa de duminică a Platformei DA cu Partidul Liberal asupra scorului lui Dorin Chirtoacă la alegerile din 14 iunie?

Consider că au greşit ambele părţi. Dar greşeala cea mai mare îi revine PL, care este implicat în campania electorală. Dacă nu ar fi fost aceasta, intransigenţa şi corectitudinea juridică de care au dat dovadă liberalii ar fi fost întru totul îndreptăţită. Dar într-un context electoral, când susţinerea lui Dorin Chirtoacă este în scădere, PL ar fi procedat cu mult mai bine dacă ar fi spus: Bine noi am rezervat piaţa, dar o lăsăm pentru manifestări care de asemenea sunt de o importanţă pentru Republica Moldova, dar noi vom plasa evenimentul nostru pentru o oră mai târzie. Decalând participarea lor, PL ar fi avut de câştigat. Dar cred că a pierdut şi Platforma DA, care probabil putea să găsească alt timp pentru a manifesta.

Deci va avea totuşi de pierdut?

Da. Sunt doi factori care fac ca posibilităţile lui Dorin Chirtoacă să scadă într-o anumită măsură: Primul – nu a trebuit să se implice în altercaţia verbală cu cei de la Platforma Da, iar cel de-al doilea – sunt rutele de la maxi-taxi. Acum nimeni nu le mai înţelege cum circulă. Eu nu ştiu cât va pierde el în primul tur, pentru că dacă accede în turul al doilea oameni vrând, nevrând îl vor vota ca să nu vină cineva din stânga. Dar, în primul tur, el cu siguranţă un anumit număr de sufragii nu va contabiliza.

Există şanse ca Dorin Chirtoacă să nu acceadă în turul doi?

Şanse există, dacă doi candidaţi situaţi pe dreapta – Serafim Urechean şi Oazu Nantoi, ultimul colectând voturile din prezent, iar primul-cele din trecut – dacă ei reuşesc să-şi mai promoveze imaginile, atunci-da. Pentru Dorin Chirtoacă, probabil, este mai greu să acceadă în turul doi, decât să câştige alegerile generale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.