“Este un mister care a aruncat cea mai săracă țară din Europa într-o criză profundă – 1 miliard de dolari a dispărut din 3 dintre principalele bănci ale Moldovei, mulți din bani trecând prin companii engleze”, scrie Tim Whewell pentru BBC.
O furgonetă care ar fi conținut 12 saci de documente despre împrumuturile de un miliard a fost furată și ulterior arsă. Unul din împrumuturi a fost dat unei companii cu sediul “de mărimea unui dulap”, al cărui proprietar pare să fi dispărut. Despre compania care a transportat documentele se zvonește că ar aparține tot lui Shor.
Potrivit jurnalistului BBC, îți poți crea o impresie despre personalitatea lui Ilan Shor pe baza unui model al lui care stă în camera sa de recepție. Modelul îl arată pe Shor înclinându-se pe o rachetă de tenis, cu o minge de fotbal, jonglând cu telefoane mobile într-o mână și ținând un kebab cu dolari între bucățile de carne în cealaltă.
Potrivit sefului Serviciului Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, Vasile Șarco, o singură persoană este responsabilă atât pentru acest caz, cât și pentru cazul “laundromatului rusesc”, în care au fost transferați ilegal bani din Rusia în Europa prin băncile din Moldova. Această persoană este un om de afaceri în domeniul bancar, și anume el l-ar fi ajutat pe Ilan Shor să conceapă scenariul furtului.
Într-un interviu acordat pentru BBC, Shor a declarat că nu este sau a fost responsabilitatea sa să știe ce companii sau persoane sunt acționari la Banca de Economii pe care a administrat-o. El recunoaște că avea relații de prietenie cu acționarii băncilor, însă neagă că le-ar fi deținut.