O placă de beton s-a prăbuşit peste un bărbat în sectorul Botanica al capitalei// VIDEO

Un bărbat de 31 de ani a avut nevoie de ajutorul salvatorilor şi medicilor, după ce o placă de beton s-a prăbuşit peste el în timpul efectuării unor lucrări la o construcţie. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, pe bulevardul Dacia nr.71 din capitală.

Pompierii au fost solicitaţi pentru intervenţie la ora 12:54. Ajunşi în câteva minute, salvatorii au stabilit că bărbatul  afost traumatizat în urmă căderii unei plăci de beton peste el. Vecinii, care au alertat echipele de intervenţie, au scos bărbatul de sub placă, aşteptând asistenţa specialiştilor.

Pompierii au acordat primul ajutor calificat până la venirea Serviciului 903. Echipele de intervenţie au reuşit stabilizarea persoanei, iar ulterior aceasta a fost transportată la spital.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.