Peste 9.000 elevi vor fi înmatriculați în colegii și 11.000 în școli profesionale în acesta an

Admiterea în licee, colegii și școli profesionale va începe pe data de 16 iulie. În acest an, pentru cele 80 de programe de formare din colegii a fost rezervat un plan de admitere de 9065 de locuri, dintre care 4309 sânt la buget iar 4021 pe bază de contract. Din numărul total de locuri, 735 sunt la instituțiile private. Totodată, a fost majorat cu 60 și numărul de locuri pentru instruirea la progamul cu frecvență redusă – 240.

Cele mai multe locuri – 1161, au fost repartizate pentru medicina generală. Alte 670 – pentru specialitățile transport auto, 505 – pentru informatică, 485 – pentru contabilitate , 271 – pentru pedagogie preșcolară, 250 – pentru asistența socială.

Admiterea în colegii se va încheia pe data de 8 august, rezultatele urmînd să fie afișate până la 10 august. În perioada 11-13 august se va desfășura concursul repetat pentru locurile rămase neacoperite, iar rezultatele finale vor fi anunțate pînă la 15 august. Admiterea în școlile profesionale se va încheia pe data de 14 august, rezultatele fiind anunțate până pe 16 august.

În cazul școlilor profesionale, planul de admitere prevede 11 mii de locuri, inclusiv 9701 – cu finanțare de la buget și 1299 – pe bază de contract. Alte 180 de locuri au fost repartizate pentru instituțiile private.

Elevii care nu au absolvit gimnaziul dar au atins vârsta de 16 ani pot participa începând cu acest an la concursul de admitere în școlile profesionale. Aceștia pot opta pentru meseriile cu durata de instruire de doi ani, în baza unui certificat de confirmare a studiilor urmate eliberat de instituția de învățămînt general în care și-au făcut studiile.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.