De astăzi și până pe 28 august ortodocșii țin Postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, 14 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii. Postul se va sfârși pe 28 august, când e sărbătorită Adormirea Maicii Domnului.

Aceste 14 zile sunt marcate de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia zilei Schimbării la Faţă (19 august), când este dezlegare la peşte. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului a fost fixat în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului era diferita: cei din Antiohia posteau o zi, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toata luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie.

Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, în 1166, la un sinod ținut la Constantinopol și condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.