Ex-ministrul Educației, Maia Sandu, a comentat, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, ultimele schimbări de la minister, odată cu venirea Corinei Fusu în funcția de ministru.
Aceasta condamnă implicarea politicului. “În cei trei ani la minister, niciodată nu le-am vorbit colegilor de acolo despre partid. Actuala ministră a vorbit despre PL chiar de la prima ședință. Doi din cei trei viceminiștri pe care i-am avut și secretarul de stat nu au fost membri de partid și aceasta nu a fost o problemă pentru partidul care m-a delegat. Pentru PL apartența politică este, se pare, criteriul principal în selectarea echipei. Foștii mei colegi de la minister primesc ordine prin telefon de la oameni din afara instituției care fac referință la înțelegeri cu președintele PL… Nu așa funcționează o instituție de stat. Iar capital politic poți obține doar atunci cînd sistemul merge bine și se indreaptă în direcția corectă, dar pentru asta el trebuie condus cu sprijinul tehnicienilor, nu al politrucilor”, scrie aceasta.
Maia Sandu mai spune că instituția pe care a condus-o are cea mai puternică echipă din toate instituțiile publice, iar acest lucru ar putea deveni un avantaj enorm pentru noua conducere a ministerului și pentru PL.
“Mai multe produse, la care s-a lucrat timp de aproape doi ani, sînt gata pentru lansare sau sînt la etapa de definitivare: Cadrul național de referință pentru revizuirea curriculară, Programul național pentru atragerea și menținerea în sistem a cadrelor didactice de calitate (și asistența financiară în valoare de 15 milioane de dolari promisă de Banca Mondială pentru implementarea programului), Standardele pentru cadrele didactice și altele. Conducerea ministerului ar putea obține un sprijin popular imediat dacă ar promova și implementa aceste politici. Pentru aceasta trebuie să comunice cu oamenii care lucrează la aceste documente, șefi de direcții, consultanți, în special cu consultantul internațional finanțat de Comisia Europeană, care în ultimii doi ani și jumătate a fost călăuza ministerului în promovarea reformelor. Din păcate, pentru moment, sfetnicul principal al noii conduceri este “cel mai abil” cumpărător de autobuze școlare și cel care, timp de mai mulți ani, a stîns dijmă din sector”, adaugă aceasta.