Platforma DA, un nou PPCD?

Avocatul Andrei Năstase, membru al Platformei DA, laudă componența și integritatea liderilor Platformei DA. El susține că la crearea platformei aceștia nici nu se știau între ei și că au arătat în timp că nu au alte interese, deși o parte din membri sunt foști PPCD-iști din partidul lui Iurie Roșca și se cunosc destul de bine, iar unii din eu au un trecut cu care nu se pot lăuda. Totodată Năstase pare să nu nu fie deranjat de trecutul unor colegi, în special al fratelui său, Vasile Năstase, și afirmă că oamenii pot să se schimbe.

“Noi am făcut o platformă civică în care au întrat persoane care nici măcar nu se cunoşteau. Dar au intrat persoane cu notorietate să spun aşa, persoane care au arătat în timp că nu au alte interese decât interesul naţional sau interesul societăţii. Cred că societatea, oamenii, cetăţenii trebuie să aibă încredere în oameni şi să le verifice chiar rădăcinile”, a declarat Năstase la emisiunea Interpol.

Moderatoarea emisiunii, Natalia Morari, i-a atras atenția, că protestul civic se trasformă în protest politic al grup de oameni care au o anumită agendă, probabil politică, și nu al oamenilor care stau în corturi. Morari a dat exemplu de membri DA care anterior au făcut echipă lui Iurie Roșca – Vatentin Dolganiuc, Angela Aramă și Vasile Năstase. Morari a spus că există întrebări la adresa mai multor membri ai platformei, inclusiv la Vasile Năstase, pentru că are în spate o istorie la Euro TV, numea protestatarii din 7 aprilie criminali iar acum luptă aprig pentru libertatea presei.

În replică, Năstase a accentuat că el are încredere deplină în fratele său, Vasile Năastase şi pare să nu-l condamne pentru ce a făcut din 2006 la Euro TV. El a dat exemplul anului 2007, când au avut loc alegerile locale şi a sugerat că fratele său a făcut treabă bună la Euro TV. „Deci ambasadorii Statelor Unite și a statelor acreditate au recunoscut că Euro TV ar fi fost televiziunea care a fost cea mai echidistantă în acele alegeri. Iată pentru mine ceea ce au spus ambasadorii este mai important decât ceea ce au văzut anumiți fanatici”, a răspuns Năstase, probabil numindu-i fanatici pe toată populaţia care a fost împotriva acaparării Euro TV de către Iurie Roşca.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.