Operațiunile cu cardurile bancare emise de BEM, Banca Socială și Unibank vor fi oprite, începînd cu 9 octombrie 2015, ora 21.00, anunţă Banca Naţională a Moldovei.
Soldurile neutilizate din conturile de carduri, împreună cu depozitele la vedere și cele la termen ale persoanelor fizice și juridice de la băncile sus-menționate, vor fi transferate în mod centralizat la alte bănci, cu păstrarea condițiilor din contractele de depozit existente.
Informația referitoare la băncile destinatare va fi pusă la dispoziția clienților Băncii de Economii S.A., Unibank S.A. și Băncii Sociale S.A. prin subdiviziunile teritoriale la care sunt deserviți și prin mass-media.
Deținătorii de carduri emise de Banca de Economii S.A., Unibank S.A. și Banca Socială S.A. sunt rugați să se asigure cu mijloacele bănești necesare înainte de blocarea cardurilor emise de aceste bănci.
Moldova.ORG reaminteşte că anterior, premierul Valeriu Streleţ a declarat că licențele Băncii de Economii, Băncii Sociale (BS) și Unibank urmează a fi retrase pe data de 16 octombrie, acesta fiind ultimul punct din planul de acțiuni de lichidare a celor trei bănci, la care Banca Națională a Moldovei a instituit administrare specială.
Anterior, guvernatorul Băncii Naționale Dorin Drăguțanu a declarat că pentru lichidarea celor trei instituții financiare statul va cheltui cam tot atât cât este valoarea creditelor de urgență acordate BEM, BS și Unibank, adică aproape 15 miliarde de lei.
Din Banca de Economii, prin intermediul Băncii Sociale și Unibank, a fost scos din sistemul bancar din Republica Moldova un miliard de dolari, și anume, prin acordarea creditelor neperformante.