La nici o sută de zile de la învestire! Parlamentul decide soarta Guvernului Streleţ// DOC

La nici o sută de zile de la învestire a Executivului, Parlamentul va examina astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Documentul a fost semnat şi depus săptămâna trecută de către 42 de parlamentari ai fracțiunilor PSRM și PCRM.

Aceştia îi reproşează lui Valeriu Streleţ detașarea de atribuțiile de serviciu și invocă „suspiciune de corupție asupra premierului Valeriu Streleț”.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în Republica Moldova, o moțiune de cenzură poate fi depusă cu 26 de semnături, iar pentru a fi aprobată trebuie să fie votată de 51 de deputați.

În cazul în care documentul va fi respins, deputaţii socialişti şi comunişti, semnatarii acestei moţiuni, nu vor putea iniţia, în cadrul aceleiaşi sesiuni parlamentare, o nouă moţiune de cenzură pe acelaşi motiv.

Totuşi, dacă moţiunea de cenzură va fi aprobată, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult trei zile, şefului statului, demisia Guvernului.

Moldova.ORG precizează că, Guvernul condus de Valeriu Streleț, a fost votat de Parlament la 30 iulie 2015. Pentru Guvernul Streleț și-au dat votul 52 de deputaţi PLDM, PDM și PL.

motiunedecenzura

motiunedecenzura

motiunedecenzura

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.