Un pas spre referendum! Platforma DA aşteaptă cetăţenii în PMAN

Platforma DA aşteaptă astăzi cetăţenii din toate raioanele republicii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a participa la adunarea de constituire a grupului pentru iniţierea referendumului constituţional. Astfel, aici urmează să fie alese 300 de persoane care vor fi antrenate în procesul de colectare a semnăturilor necesare pentru iniţierea plebiscitului.

În acest context, în centrul capitalei au fost instalate 21 de corturi, care vor constitui puncte de colectare a semnăturilor cetăţenilor, care susţin iniţiativa de organizare a referendumului privind alegerea preşedintelui ţării prin vot direct.

Sâmbătă, preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase, a avut întâlniri cu membrii Comisiei Electorale Centrale, unde au discutat aspecte ce ţin de desfăşurarea referendumului constituţional.

„Vom înregistra grupul de iniţiativă la Comisia Electorală Centrală. Ulterior, vom aduna cele 300-400 de mii de semnături necesare pentru a modifica Constituţia astfel, încât poporul Republicii Moldova să poată să-şi aleagă preşedintele”, a declarat anterior membrul Consiliului Marii Adunări Naţionale Vasile Năstase.

Moldova.ORG reaminteşte că Platforma DA şi Consiliul Marii Adunări Naţionale au anunţat despre crearea unui grup pentru iniţierea unui referendum republican pe 19 octombrie. Astfel, pe lângă alegerea președintelui de către întreg poporul, în cadrul referendumului, Platforma Civică Demnitate și Adevăr își propune reducerea numărului actual de deputați, de la 101 până la 71. În plus, membrii Platformei DA și ai Consiliului Marii Adunări Naționale și doresc ca deputații să fie lipsiți aproape în totalitate de imunitate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.