O nouă comisie parlamentară a fost formată astăzi pentru a investiga condițiile în care a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău. Propunerea a venit din partea deputaților PLDM și a fost susținută de majoritatea deputaților.
Comisia va avea 9 membri, câte 2 de la toate partidele parlamentare în afară de PL, care va avea unul. Deputații comuniști au considerat scopul acestei comisii doar “reglarea de conturi” dintre liderul PLDM, Vlad Filat, și proprietarul “Avia Invest”, compania căreia i-a fost concesionat aeroportul. Socialiștii au salutat inițiativă, deși una, spun ei, întârziată.