Captură-record de cocaină reţinută în Franţa pe o navă sub pavilionul Republicii Moldova!

2,4 tone de cocaină au fost capturate în noaptea de joi spre vineri, 11 decembrie, în portul Boulogne-sur-Mer din Franţa, pe o navă ce naviga sub pavilionul Republicii Moldova.

Drogurile au fost ascunse în spatele unui perete despărțitor de metal, iar autorităţile franceze nu exclud că pe navă s-ar putea afla o cantitate mai mare de cocaină.

Astfel, presa franceză a scris că cele 2,4 tone de cocaină au fost depistate în ascunziş pe nava cargo Carib Palm, aflată sub pavilionul Republicii Moldova, care efectua un transport din Columbia spre portul Gdansk în Polonia.

Conform informațiilor preliminare, cargobotul Carib Palm, cu o lungime de circa 75 metri, transporta materii prime.

“Nava va fi verificată de sus în jos. Primele 2.000 kilograme de cocaină au fost depistate în primele ore ale dimineții, iar după-amiază s-a ajuns la o cantitate de 2.400 de kilograme”, au declarat surse de la Parchetul de pe lângă Juridiction Interrégionale Spécialisée (JIRS).

Conform evaluărilor preliminare, dacă drogurile ar fi ajuns pe piaţa neagră, acestea ar valora circa 50 de milioane de euro.

Potrivit autorităţilor franceze, pe navă se aflau 12 membri ai echipajului, turci și ucraineni, aceştia “fiind reținuţi în vamă și vor fi plasaţi în stare de arest”.

Ministrul francez al Finanţelor a declarat această captură de cocaină drept una „record pentru Franţa metropolitană”.

„Recordul” trecut de cocaină capturat în Franţa a constituit o cantitate de 1,4 tone confiscată în portul din Le Havre pe 20 februarie 2014.

Cea mai importantă captură de acest drog a autorităților franceze (4,3 tone) a fost realizată în noiembrie 2006 de către marina franceză pe un vas din Panama, în largul coastei insulei Martinica din Caraibe.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.