Ion Sturza: Oamenii din cercul apropiat al lui Plahotniuc consideră că ceva se întâmplă cu el

Fostul candidat la funcţia de premier Ion Sturza consideră că insistenţa cu care Vlad Plahotniuc vrea să ajungă la şefia Guvernului nu este una sănătoasă. Mai mult decât atât, potrivit lui Sturza, şi oamenii din cercul apropiat al lui Plahotniuc consideră că ceva se întâmplă cu el.

„Am fost şocat de această insistenţă cu care Plahotniuc încearcă să forţeze lucrurile. Este într-o lume paralelă, iar oamenii din anturajul lui îi toacă banii, iar până la urmă o să rămână şi fără bani şi fără onoare”, a declarat ieri seara Ion Sturza la emisiunea Politica de la TV7.

Ion Sturza a mai spus că „are informaţii de la oamenii din cercul apropiat al lui Plahotniuc, care consideră că ceva se întâmplă cu el, este absolut iraţional, anormal”.

Totodată, fostul premier a spus preşedintele Nicolae Timofti va rămâne pe poziţii şi va respinge şi pentru a doua oară candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru funcţia de premier. „El nu este singur în opera de rezistenţă împotriva lui Plahotniuc, există un front mult mai larg”, a menţionat fostul candidat.

Pe de altă parte, Ion Sturza a menţionat că nici Vlad Plahotniuc nu va ceda şi va insista să obţină această funcţie, dar crede că „ Plahotniuc are acum ultima posibilitate să urce singur în tren şi să plece din Moldova. „Pe urmă îl vor urca alţii”, a adăugat el.

Moldova.ORG reaminteşte că ieri președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a informat majoritatea parlamentară și opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru.

Președintele Timofti și-a întemeiat decizia pe prevederi ale Constituției Republicii Moldova și pe hotărâri ale Curții Constituționale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.

Ieri seara majoritatea parlamentară a propus repetat candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier. Grupul de deputați a declarat drept neîntemeiată decizia președintelui Nicolae Timofti de a respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc în calitate de premier al țării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.