Autor: Petru Bogatu
De fapt, întrebarea se poate pune şi puţin altfel decât a fost formulată în titlu. Există sau nu democraţie în Republica Moldova? Răspunsul pe care, volens-nolens, ni l-au sugerat deunăzi, la Pro TV, Anatol Ţăranu şi Vitalia Pavlicenco, deputaţii proaspăt excluşi din AMN, este unul negativ.
Maidanul sterp al democraţiei autohtone
Foştii deja fruntaşi ai AMN nu ne-au surprins deloc. Ne-au întărit doar în opinia că Basarabia nu întruneşte nici măcar aparenţele unui regim pluralist. Dar nu atât prin dezvăluirile pe care le-au făcut, cât prin faptul că în spatele lor, unde anterior se aşternea moşia politică a opoziţiei, acum se întrezăreşte un loc viran. Un pământ neroditor. Un maidan sterp.
Că-i ceva putred în Alianţa Moldova Democrată au mai spus-o şi alţii. Printre ei se numără şi subsemnatul. Faptul că în ultima campanie electorală pentru alegerile parlamentare locurile de frunte de pe lista Blocului Moldova Democrată s-au comercializat cu bucata e un secret al lui Polichinelle. Anatol Ţaranu a confirmat doar un adevăr bănuit de foarte multă lume. Nu degeaba gruparea în frunte cu Urechean a intrat în disoluţie imediat după alegeri şi acum agonizează fără nicio şansă să iasă din comă.
O echipă fără adversari
Şi ce rămâne în această situaţie? Cine-i reprezintă la ora actuală pe cei circa 54 la sută din alegători care au votat în scrutinul din 2005 contra comuniştilor? Practic nimeni. Actuala putere, ca să ne exprimăm în termeni fotbalistici, nu mai are de la un timp încoace cu cine să joace. Nu are adversari nu numai pe teren, ci şi în tribună. În afară de nişte huiduieli răguşite, şi aceasta din urmă este mută.
Cu alte cuvinte, a dispărut nu numai opoziţia politică, ci şi cea civilă. S-a ajuns în situaţia în care pentru adevărul istoric luptă doar istoricii de meserie. Dacă continuăm tot aşa, în apărarea limbii române se vor ridica numai lingviştii. Pentru libertatea de expresie vor protesta exclusiv jurnaliştii, iar pentru dreptul la proprietate privată – doar oamenii de afaceri. Basarabia se întoarce treptat în feudalismul de tip utopist-comunist. Şi cine-i de vină? Unde-i opoziţia, care o vreme părea pe cât de viguroasă, pe atât de curajoasă? Glasul ei încă nu de mult se auzea atât de tare încât era receptat până şi în Europa care, reacţionând prompt, impunea Chişinăului un dialog între putere şi criticii acesteia.
Prăbuşiţi sub povara propriilor păcate
Acum nu ni se mai cere nimic. Voronin, chiar dacă ar vrea, prin absurd, să dialogheze, nu are cu cine comunica. Nu-l mai înfruntă nimeni de partea opusă a baricadei. De ce? Putea oare să dispară o cogeamite opoziţie, topindu-se peste noapte în neant? În niciun caz. Prăbuşirea ei dovedeşte un singur lucru. A fost o făcătură. Şi nu de azi sau de ieri. Nu doar după aşa-zisul act din 4 aprilie, ci chiar din capul locului.
Dacă înţelegem prin opoziţie clasa politică autohtonă care pretinde să reprezinte curentele democratice de gândire şi stările de spirit anticomuniste din societate, aceasta a fost, fără doar şi poate, una contrafăcută de la bun început. Tocmai de aceea s-a dărâmat nu atât sub teroarea guvernanţilor, cât sub loviturile unor virtuali aliaţi şi pretinşi democraţi, având de suportat şi povara propriilor păcate.
Falşii oponenţi ai comuniştilor
Unii dintre pretinşii opozanţi au jucat de-a lungul anilor rolul de cal troian în tabăra democrată. Alţii au fost nişte falşi adversari ai comuniştilor. Sau, dacă vreţi, nişte opozanţi de nevoie, împinşi în tabăra democratică de un concurs de împrejurări, de conjunctura istorică. Oricum, azi, drumul în politică – şi al celor dintâi, şi al celor din urmă – s-a încheiat. Rătăciţi rămân acum alegătorii care se întreabă nedumeriţi: „ şi noi cu cine votăm?”.
Atâta timp cât nu au nicio şansă să găsească un răspuns plauzibil, în Basarabia nici nu miroase a democraţie. Darămite a opoziţie! // Jurnal de Chisinau
