ONU va discuta problema conflictelor îngheţate din spaţiul post-sovietic, în sesiunea de primăvară

Moldova.ORG — Problema referitoare la "conflictele îngheţate" în spaţiul postsovietic, înaintată de Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova, va fi examinată la sesiunea Adunării Generale a ONU din primăvara curentă, a comunicat Alexei Tulbure, reprezentant permanent al Moldovei în ONU, citat de presa rusă.

Tulbure a spus că temelia proiectului de rezoluţie deja există şi, acum, continuă consultări active, inclusiv cu Rusia. "Proiectul nu conţine idei originale sau de şoc, am renunţat la confruntare, am plecat de la problemele pe care le-ar putea avansa unele ţări la nivel individual, cum ar fi, de exemplu, retragerea necondiţionată a forţelor militare de pe teritoriile lor. Nu cerem pacificatori ONU şi ne-am limitat cu declaraţii care ne confirmă integritatea teritorială. Cred că primăvara va fi o avansare serioasă în această chestiune", a precizat Tulbure.

"Nu este o problemă urgentă", – a explicat reprezentantul permanent al Moldovei, referindu-se la termenul examinării problemei. "E mai bine să ne pregătim minuţios", a relevat el. Diplomaţii în culoarele ONU consideră că ţările GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjanul şi Moldova) nu forţează evenimentele, deoarece deocamdată n-au beneficiat de suportul suficient al SUA şi Franţei, unde sunt influente diasporele armene, care consideră dureroasă problema regiunii Nagornîi Karabah.

El a estimat că o variantă "mai atenuată" a rezoluţiei are mai multe şanse să fie susţinută la Adunarea Generală. "Negocierile cu Rusia privind conflictele îngheţate decurg în mod obişnuit: ei sunt împotrivă, noi – pentru, echilibrul obişnuit se menţine. Dacă însă, Rusia se va pronunţa împotriva rezoluţiei care proclamă integritatea teritorială, ar fi ca şi cum şi-ar tăia un picior", consideră diplomatul.

Iniţiativa GUAM a fost trecută pe agenda de lucru a actualei sesiuni a Adunării Generale cu diferenţa de un vot la procedura de contestare – la prima examinare propunerea GUAM a fost respinsă ca şi în anul 2005.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.