Shor, Filat, Lupu, Ghimpu, Usatîi – pozele tuturor acestor politicieni au apărut astăzi pe un panoul al ruşinii numit „Inamicii Presei” instalat de Centrul pentru Jurnalism Independent în faţa Parlamentului. Tot acolo au apărut şi reprezentanţii grupurilor parlamentare care, potrivit jurnaliştilor, au înaintat legi care ar fi îngrădit accesul presei la anumite evenimente şi informații, dar şi poza ministrului Afacerilor Interne Alexandru Jizdan.
Directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a explicat că pe panou au fost incluşi toţi cei care au fost în vizorul presei şi care sunt inamicii acesteia.
“Am venit cu această acţiune în speranţa că vom responsabiliza politicienii. Este vorba, în primul rând, de accesul limitat la informaţie. Au fost mai multe cazuri de îngrădire a accesului jurnaliştilor la şedinţele publice. Este vorba şi de modificarea cadrului legislativ. Au fost tentative de modificare a unor legi care, odată cu adoptarea lor, vor obstrucţiona activitatea presei. Şi, nu în ultimul rând, este vorba de declaraţiile unor politicieni care, în opinia noastră, vin în contradicţie cu principiile unor societăţi democratice. Nu poţi să declari că pledezi pentru integrare europeană şi în acelaşi timp să spui că presa din RM e prea liberă să critice şi ar trebui unele media să fie închise”, a declarat Nadine Gogu.
Evenimentul este consacrat Zilelor Libertăţii Presei şi are drept scop de a combate încercările de a limita accesul la informație şi libertatea de exprimare în Moldova.
De asemenea, joi, la Chişinău, Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un Marş al solidarităţii jurnaliştilor. În cadrul acestuia, reprezentanţii presei vor merge de la Casa Presei, până la Guvern şi apoi la Parlament, pentru a aminti că presa trebuie percepută de autorităţi ca ceva normal, “şi nu transformată în ţintă pentru atingerea scopurilor politice”, anunță organizatorii printr-un comunicat.