Un fost şef al Serviciului Piscicol, riscă până la 15 ani închisoare!

Un fost şef al Serviciului Piscicol va compărea în instanţa de judecată sub acuzaţia de delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada anilor 2014 – 2015, activând în funcţia de şef al Serviciului Piscicol, acesta a comandat editarea permiselor de pescuit, valoarea cărora constituia 3,2 milioane lei.

Astfel, în evidenţa contabilă a instituţiei, în urma realizării permiselor s-au înregistrat încasări de numai 776 mii  lei, restul sumei de peste 2,4 milioane lei fiind însuşită de către inculpat.

Actualmente, inculpatul, în vârstă de 52 de ani, are interdicţia de a părăsi hotarele ţării, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, acesta riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.