Raport de activitate// Ce a făcut şi ce va face primarul Dorin Chirtoacă

Crearea a 2000 de locuri noi de muncă, reabilitarea principalelor artere ale capitalei, reparația mai multor școli, grădinițe și spitale, precum și instalarea rețelelor de iluminat stradal se numără printre principalele realizări obţinute de primarul Dorin Chirtoacă în primul an al celui de-al treilea mandat,

Edilul a prezentat astăzi raportul de activitate la nouă ani de la preluarea mandatului de primar de Chişinău, în scuarul Europei din Grădina Publică „Ştefan cel Mare”.

Potrivit primarului de Chişinău, realizările menţionate mai sus au fost obţinute în condiţiile în care bugetul municipal este unul sărăcăcios.

“Dorim să se schimbe totul, dar trebuie să ştim că avem un buget strict pentru supravieţuire şi blocaj în CMC. Acestea sunt condiţiile în care lucrăm noi. Cu toate acestea s-a reuşit”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

Primarul a precizat că printre progresele înregistrate figurează şi: reconstruirea teatrului “Satiricus”, reparaţia grădiniţei “Orfeu”, reabilitarea blocului chirurgical de la Spitalul “Sfânta Treime”, derularea proiectelor de reconstrucţie a străzilor din Capitală, iluminarea blocurilor.

Totodată,  el a precizat că mai există multe de făcut pentru a transforma Chișinăul într-o capitală cu adevărat europeană.

Astfel, printre prioritățile imediat următoare primarul a punctat izolarea termică a fondului locativ, instituirea unui mecanism clar de sortare a deșeurilor, curățarea albiei râului Bâc, crearea pistelor pentru bicicliști și finalizarea șoselei de centură.

“Agenda 21 pentru Chişinău urmează să ridice calitatea vieţii cetăţenilor şi atingerea de standarde europene în toate domeniile”, a spus Chritoacă.

Potrivit lui, un alt obiectiv de viitor este ca transportul public să fie integral electric, clădirile să fie modernizate, izolate termic. Alte priorităţi sunt: piste pentru biciclişti, modernizarea staţiei de epurare, finalizarea reparării străzilor Ştefan cel Mare, Constantin Negruzzi şi Vasile Alecsandri, începerea lucrărilor de reconstrucţie a străzilor 31 August, Alexandru cel Bun şi Tighina, asamblarea troleibuzelor, darea în exploatare a apeductului Chişinău-Truşeni.

Reamintim că în timp ce primarul Chirtoacă a prezentat raportul de activitate a fost huiduit de mai mulţi protestatari.

Foto: Facebook/ Constantin Grigoriţă

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.