PPEM se arată sceptic în privința parteneriatului anunțat ieri de PLDM, PAS și PDA. Cel puțin asta reiese dintr-o declarație făcută pentru Deschide.MD de către Secretarul General al formațiunii, Mihai Căpățînă.
Totodată, Mihai Capațînă și-a exprimat speranța că PAS și PLDM vor înțelege cât de periculoasă este ”alianța” cu Andrei Năstase și PDA.
”Interesele și scopurile adevărate ale celor trei partide sunt foarte diferite și asta se va vedea in campanie, chiar și în cazul în care s-ar ajunge la un candidat unic pana în final. Sper că atât partidul Maiei Sandu, cât și PLDM vor înțelege cât de periculos este acest joc cu personaje dubioase și manipulări în masă”, a mai spus sursa citata.
Nu în ultimul rând, Mihai Capațîna a reiterat faptul ca PPEM a ales poziția de opoziție constructiva, spre deosebire de acțiunile populiste la care recurg cele trei partide.
”Totodată, înțelegem că asumarea unor responsabilități și promovarea reformelor nu aduc la fel de multe dividente politice, însă haideți să fim corecți. Lăsând modestia la o parte, putem afirma cu certitudine că PPEM are cea mai bună echipă de profesioniști, viziune și toată experiența pentru a promova obiectivele stabilite. PPEM nu doar se declară, dar și este un partid care pune presiune pe cei care guvernează, astfel încât promovând filiera integrării europene, cetățenii să obțină efecte reale cum ar fi misiunea UE pentru Justiție, combaterea corupției la nivel înalt sau deoffshorizarea sectorului public.
În alte circumstanțe, riscăm să ne aliniem trepădușilor politici care azi vor proteste, mâine vor integrare europeană, poimâine vor arunca batista pe țambal, iar peste o săptămână vor vrea integrare în uniunea vamală. În situația dată, PPEM a decis să meargă în alegeri cu propriul candidat”, a mai spus Capațîna.
Menționăm că ieri PLDM, PAS și PDA au semnat o declarație prin care și-au asumat angajamentul de a face front comun la alegerile prezidențiale. Candidatul comun urmează să fie ales ”în funcție de preferințele cetățenilor” dintre Maia Sandu și Andrei Năstase.