O femeie a ajuns la spital după ce mascații au greșit adresa la care trebuiau să facă percheziții

O femeie din Bucureşti, care se afla în vizită în casa fratelui său din comuna gorjeană Glogova, a ajuns la spital din cauza unui atac de panică după ce, marţi dimineaţa, 6 septembrie, mascaţii au făcut percheziţii în respectivul imobil, adresa nefiind însă cea la care trebuiau făcute descinderile, scrie presa din România.

Dosarul, care este instrumentat de Parchetul General, vizează o cauză cu fraude informatice, iar adresa greşită a fost indicată de anchetatorii din București, susţin surse dintre participanţii la percheziţii.

Victima a declarat presei că în jurul orei cinci dimineaţa a auzit nişte bubuituri foarte puternice la parterul casei, iar în momentul în care soţul său a coborât să deschidă uşa, a fost pus la pământ de către mascaţi, iar ei i s-a făcut rău. Timp de două ore, cu toate că le-au explicat anchetatorilor că la respectiva adresă nu locuieşte persoana pe care aceştia o caută, atât femeia, cât şi soţul său nu au fost lăsaţi să folosească telefoanele mobile şi nici să cheme ambulanţa.

„La 5 fără 10, m-am uitat la ceas, noi eram sus, dormeam, s-au auzit nişte bubuituri foarte puternice, am crezut că a venit cineva să ne tâlhărească. Când soţul meu a coborât şi a deschis uşa, că au vrut să spargă uşa, au pus mâna pe el să îl pună jos şi atunci am leşinat lângă perete, mi s-a făcut rău. Au zis că au percheziţie pe numele Marius Panduru, le-am spus că nu-l cunoșteam, iar ei ne-au spus că au informații de la trei informatori că aici se află. Le-am zis că aici nu locuieşte Marius Panduru, le-am arătat buletinele, le-au pozat şi tot nu ne credeau”, a reatat victima.

Doar după ce au făcut îndelungi cercetări, polițiștii au plecat. Bucureșteanca a spus că mascații nu și-au cerut nici măcar scuze: „Nici măcar nu și-au cerut scuze când au plecat. Nu știm ce s-a întâmplat. Erau mulți mascați”, a conchis femeia.

Foto: Poză simbol

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.