PAS, PPPDA și PLDM au luat decizia finală privind candidatul comun la funcția de președinte, ajugând la trei concluzii principale. Un anunț în acest sens a făcut lidera PAS Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a scris că cele trei formaţiuni vor înainta un singur candidat la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, iar acest candidat va câștiga alegerile prezidențiale. În final, pentru desemnarea candidatului unic al dreptei sunt necesare și rezultatele celui de-al doilea sondaj.
“Aseară către miezul nopții, am finalizat ședința comună a echipelor PAS, PPDA și PLDM pentru analiza rezultatului primului sondaj dintre cele două, în baza cărora am convenit să luăm decizia de selectare a candidatului comun al dreptei. La finalul întîlnirii, cu toții am ajuns la trei concluzii:
1. Cele trei formațiuni vor înainta un singur candidat;
2. Acest candidat va cîștiga alegerile prezidențiale;
3. Pentru desemnarea candidatului unic al dreptei sînt necesare și rezultatele celui de-al doilea sondaj”, a scris Maia Sandu.
Precizăm că un sondaj realizat de către Institutul Internațional Republican (IRI), agreat ca instrument pentru identificarea unui candidat comun, arată că în primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu și Andrei Năstase ar acumula la egalitate acelaşi număr de voturi. Cel puţin aceasta arată un sondaj dat publicităţii, miercuri, 5 octombrie.
Astfel, întrebați pentru cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 30% din respondenți au spus că pentru Igor Dodon, iar 13% – pentru Maia Sandu şi toţi atâţia pentru Andrei Năstase.
Anterior, Andrei Năstase și Maia Sandu au anunțat că vor lua decizia de desemnare a candidatului comun în baza a două sondaje de opinie, unul realizat la comanda IRI, iar celălalt – la comanda KAS.